După o perioadă de transferuri foarte agitată, timp în care Realul a adus numai puţin de 4 jucători de clasă mondială, a venit momentul ca aceştia să se despartă de unii jucători din lot, în special de cei olandezi. Huntelaar şi-a făcut bagajele către AC Milan iar următorul pe listă este Wesley Sneijder.
Inter şi Real s-au înţeles la suma de transfer care urmează să fie plătită pentru acesta, 19 milioane euro în 2 rate: 8,5 milioane in aceasta vara iar restul de 10,5 milioane în iunie 2010. Salariul jucătorului va fi de 3,7 milioane euro pe sezon.
Deşi Sneijder numai face parte din planurile clubului pentru sezonul viitor, olandezul nu este interesat de o eventuală despărţire de madrileni în favoarea nerazzuri, acesta doreşte să rămână şi să se bată pentru postul său de titular.
Jose Mourinho este în căutare disperată după un mijlocaş ofensiv, care va putea evolua în spatele celor două vârfuri Diego Milito şi Samuel Eto'o. Dacă Sneijder va refuza transferul la Inter Milano, aceştia îşi vor îndrepta atenţia către mijlocaşul francez de la Bordeaux Yoann Gourcuff.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu